De multe ori, moartea este lipsita de sensul sau pozitiv atribuindu-i-se si acceptandu-i-se doar aspectele negative, acelea ale separarii, ale drumlui fara intoarcere, ale unei porti ce odata inchisa ramane astfel: inchisa pentru totdeauna( daca se exclude varianta reincarnarii). Dar! Ce se intampla cu celelalte dimensiuni acceptate stiintific? Oare nu este moartea o poarta catre aceste alte dimensiuni ne-accesibile oamenilor "ne-iluminati" in aceasta dimensiune? Nu devine astfel moartea o treapta pe scara evolutiei ce permite evolutia spiritului? Caci cu siguranta(?) suntem cu totii de acord cu faptul ca existenta nu este doar aceasta dimensiune in care ne invartim zi de zi, ignorand restul " Imparatiei"! Privita astfel, moartea devine prin Sine ceva pozitiv, frumos, intampinat nu cu frica, ci curiozitate mai degraba, si astfel a-i atribuii "frumusete" nu mai este ceva neobisnuit, ci dimpotriva, a nu face asta devine un non-sens...
Din acelasi motiv pentru care plangem cand o parasim...Pentru ca pasim in necunoscut... sau poate nu este atat de necunoscut;) uneori plangem si de fericire;)) alteori de revolta... dar cu toate sunt emotii, emotii intense ceea ce si caracterizeaza aceasta dimensiune: Intensitatea emotiilor, a trairilor, a senzatiilor...:)iar plansul este manifestarea celor mai puternice emotii...placute sau nu...cred eu!:)
Cui i le poti daruii in afara de Creator? El Este in toti si in toate, in tot si in neantul pe care doar il imaginam, in infinitul pe care de asemenea doar il imaginam, neputandu-l cuprinde cu mintea umana la stadiul in care se afla aceasta, dar il putem intelege cu sufletul, cu centrul fiintei noastre. Aceasta intelegere care este mai degraba simtire, simtirea starii de A FI infinit...Asa ca tot ce daruim, Creatorului daruim , si tot ceea ce primim este ceea ce El prin noi isi daruieste...Nu exista o dihotomie , este doar o iluzie, iluzia separarii, iluzie necesara cunoasterii, auto-cunoasterii in amanunt a Celui ce Este Unul!:) (umila mea parere)
De multe ori, moartea este lipsita de sensul sau pozitiv atribuindu-i-se si acceptandu-i-se doar aspectele negative, acelea ale separarii, ale drumlui fara intoarcere, ale unei porti ce odata inchisa ramane astfel: inchisa pentru totdeauna( daca se exclude varianta reincarnarii). Dar! Ce se intampla cu celelalte dimensiuni acceptate stiintific? Oare nu este moartea o poarta catre aceste alte dimensiuni ne-accesibile oamenilor "ne-iluminati" in aceasta dimensiune? Nu devine astfel moartea o treapta pe scara evolutiei ce permite evolutia spiritului? Caci cu siguranta(?) suntem cu totii de acord cu faptul ca existenta nu este doar aceasta dimensiune in care ne invartim zi de zi, ignorand restul " Imparatiei"!
ResponderEliminarPrivita astfel, moartea devine prin Sine ceva pozitiv, frumos, intampinat nu cu frica, ci curiozitate mai degraba, si astfel a-i atribuii "frumusete" nu mai este ceva neobisnuit, ci dimpotriva, a nu face asta devine un non-sens...
Ai mare dreptate...si totusi de ce plangem cand venim in aceasta lume? Cand ne intrupam?
ResponderEliminarDin acelasi motiv pentru care plangem cand o parasim...Pentru ca pasim in necunoscut... sau poate nu este atat de necunoscut;) uneori plangem si de fericire;)) alteori de revolta... dar cu toate sunt emotii, emotii intense ceea ce si caracterizeaza aceasta dimensiune: Intensitatea emotiilor, a trairilor, a senzatiilor...:)iar plansul este manifestarea celor mai puternice emotii...placute sau nu...cred eu!:)
ResponderEliminarSi bine crezi! Mai am o filozofie de-a mea...lacrimile sunt margaritare,ai grija cui i le daruiesti:)
ResponderEliminarCui i le poti daruii in afara de Creator? El Este in toti si in toate, in tot si in neantul pe care doar il imaginam, in infinitul pe care de asemenea doar il imaginam, neputandu-l cuprinde cu mintea umana la stadiul in care se afla aceasta, dar il putem intelege cu sufletul, cu centrul fiintei noastre. Aceasta intelegere care este mai degraba simtire, simtirea starii de A FI infinit...Asa ca tot ce daruim, Creatorului daruim , si tot ceea ce primim este ceea ce El prin noi isi daruieste...Nu exista o dihotomie , este doar o iluzie, iluzia separarii, iluzie necesara cunoasterii, auto-cunoasterii in amanunt a Celui ce Este Unul!:) (umila mea parere)
ResponderEliminar